Stimată doamnă/stimate domn,
Vă informăm că, începând cu data de 25 mai 2018, Regulamentul 2016/679/UE privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date (GDPR) va fi aplicat de toate statele Uniunii Europene. Prin intermediul acestui Regulament se doreşte crearea unui cadru legislativ unitar şi uniform pe teritoriul Uniunii Europene care să nu mai necesite masuri naţionale de implementare.
SC City Residence Construct SRL respectă confidenţialitatea clienţilor şi va trata/prelucra datele personale cu mare atenţie, în condiţii tehnice şi organizatorice de securitate adecvată.
SC City Residence Construct SRL prelucrează datele cu caracter personal primite direct de la dumneavoastră, în calitate de persoane vizate, sau indirect cu ocazia cu ocazia realizării atribuţiilor stabilite de lege si/sau a derulării raporturilor comerciale/ contractuale.
SC City Residence Construct SRL nu va prelucra datele dumneavoastră personale decât în măsura în care acest demers este necesar îndeplinirii scopurilor in care acestea au fost colectate, cu respectarea masurilor legale de securitate şi confidenţialitate a datelor.
În acest sens, SC City Residence Construct SRL poate prelucra, printre altele, următoarele date cu caracter personal: numele și prenumele, adresa de corespondenţă, telefon/fax, e-mail, etc.
Prin citirea prezentelor prevederi, prin furnizarea datelor personale în vederea promovării serviciilor, evenimentelor şi manifestărilor expoziţionale organizate de/la noi şi menţinerii/dezvoltării raporturilor comerciale/contractuale, dumneavoastră sunteţi informat/ă şi vă exprimaţi în mod expres consimţământul (vă daţi acordul) cu privire la prelucrarea datelor personale în conformitate cu dispoziţiile legale privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date (legislaţia internă şi dreptul comunitar-UE).
SC City Residence Construct SRLva considera toate informaţiile colectate de la dumneavoastră ca fiind confidenţiale şi nu le va partaja cu terţi fără consimţământul dumneavoastră expres şi anterior.
Indiferent de situaţie, în cazul în care veţi dori ca datele cu caracter personal să înceteze a mai fi prelucrate de SC City Residence Construct SRL, ne puteţi solicita în mod expres încetarea oricărei prelucrări de date din partea noastră.
Prin citirea şi completarea acestui document, declar că sunt informat asupra drepturilor mele prevăzute de legislaţia specifică privind protecţia datelor cu caracter personal.
Totodată, îmi exprim, pe baza opţiunii de mai jos, consimţământul în mod expres, neechivoc, liber şi informat cu privire la prelucrarea datelor mele cu caracter personal, în scop de marketing direct.